Ovidiu
La malul mării, acolo unde valul macină nisipul, și cerul nopții pistruiat se întinde deasupra, un bărbat stă pe o stâncă lovită de ape. Privirea îngândurată nu încearcă să pătrundă prin întuneric, ci îi este orientată undeva spre trecut. Se vede la o masă încărcată cu platouri de mâncare: carne de vânat, fructe, vinuri aromate în pocale de argint, alături de prieteni vechi și oameni importanți. Pe lângă ei trec femei cu multe brățări pe brațele goale și rochii albe atârnate pe-un umăr, lăsând insolent un sân la vedere. În capătul mesei tronează Augustul Împărat, râzând zgomotos cu ochii aprinși de alcool, iar lângă el, câțiva cântăreți își încearcă șansa, urmărind cu privirile încordate reacția împăratului, însă acesta nici nu-i aude. Zgomotul este prea mare, vorbele de duh urmate de de râsete încarcă atmosfera. Ovidiu stă la capătul mesei, privind și luând aminte la cele din jur. În gând, recită propriile poeme, alegându-le pe cele potrivite pentru urechile unui s...