Visul Magdalenei
S-a trezit inspirând mirosul dulceag și înecăcios al ierbii proaspăt cosite. A privit în jur, puțin speriată. Cerul avea o culoare incertă, parcă stătea să plouă, iar forma soarelui se zărea în spatele unui nor morocănos. Nici o pasăre nu mai îndrăznea să cânte, nici un greiere nu-și mai freca piciorușele, nici un foșnet. Natura părea suspendată în așteptarea furtunii. Magdalena s-a ridicat și și-a scuturat fusta, apoi a luat-o la pas spre casă. Mergând, treptat se dezmeticea și un gând trist îi încolțea în minte: amintirea visului. Se făcea că era din nou mică și locuia cu mama ei. Aveau o casă cochetă, cu două camere bine aerisite și ferestre orientate către răsărit. În vis, era dimineață. Pe masa din bucătărie, mama ei pusese o vază cu flori proaspăt culese din grădină, iar vasele luceau lângă chiuvetă. Afară se întindea lanul de floarea soarelui, despărțit printr-o cărare lungă ce ducea spre nicăieri. Flori galbene cât vedea cu ochii, și un cer demn de cel mai i...