Prima zi de școală
Când eram mică, uram prima zi de școală. Număram cu tristețe zilele de august, încercând cumva să întârzii acea zi de 15 septembrie în care mă trezeam la 6 dimineața, îmi puneam uniforma, ghiozdanul în spate și plecam spre școala care mi se părea așezată la kilometri distanță, deși mai mult de 10 minute nu făceam pe drum. Acolo, mă întâmpina aceeași curte plină de copii cu fețe somnoroase, care formau o coadă lungă ce se termina la intrarea în clase. Și mirosul stătut de cretă și praf. Apoi prima bancă în care îmi aveam locul fiindcă eram prea scundă să văd din spate. Și învățătoarea cu față blajină și voce răgușită, purtând mereu aceeași bentiță neagră în părul tuns școlărește. "Nu sunt leu paraleu!" era expresia ei preferată și cred că a repetat-o în fiecare primă zi a fiecărei serii de învățăcei. În clasele gimnaziale am descoperit prietenia, astfel că prima zi nu mai era așa o povară! În fiecare zi de școală, prietena mea Miky suna la interfon, apoi urca și mă ...