De vorbă cu M.
Urma să îi iau interviu în acea dimineață și aveam emoții foarte mari. Auzisem despre ea de la părinți, bunici, prieteni, din filme și cărți- era o persoană cunoscută de toată lumea iar eu aveam incredibila onoare de a-i pune întrebări. Am plecat de acasă cu o oră mai devreme, luând după mine laptopul, reportofonul și caietul cu notițe, ca o școlăriță care își face bine treaba. Iar ea s-a lăsat așteptată- aflasem că face asta de obicei- și în timp ce fumam nervoasă țigară după țigară, mă întrebam oare cum arată? O să vină îmbrăcată în negru, cum îi era stilul sau va alege ceva mai color? E tânără și frumoasă sau bătrână decrepită? Ce accesorii morbide are în vestitele ei buzunare largi? Priveam încontinuu spre ușă, sperând ca următorul client să fie ea. Când a apărut, fumul din încăpere a părut mai dens și aerul rarefiat. S-a așezat în fața mea și a spus cu o voce răgușită: - Hai să terminăm repede, am multă treabă. Am ridicat privirea- era incredibil de frumoasă! O ...