Muntele Tartar
Mi-a spus la un moment dat un bătrân, arătându-mi spre creasta muntelui: - Pe partea cealaltă, printre copaci și ierburi, într-un loc ferit de priviri e o scară care te duce pe vârf. Nu mulți știu de ea, fraierii escaladează muntele și își dau duhul până să ajungă sus. - Nu cred, am replicat. Ce fel de scară e asta, și cine a pus-o acolo? - E cioplită în stânca muntelui. Se spune că a fost făcută la comanda unui împărat care voia să se refugieze acolo în vreme de război. Au murit mulți la cioplirea ei, din cauza frigului. Muntele ăsta nu cunoaște primăvară. - Și împăratul? Ce s-a întâmplat cu el? - A trăit acolo vreme de 30 de ani, ca un exilat. Și-a scris biografia dar foile au fost furate sau pierdute, nu se mai știe nimic de conținutul lor... L-am privit suspicioasă. Ochiul lui de sticlă mă fixa ca o mustrare. - De ce îmi spui toate astea? am întrebat privind aburii cafelei. - Te văd dornică de țeluri. Ăsta e un țel...