Singuratatea clipei
Ploua cu soare. Pe sub umbrela galbena, femeia zambeste trecatorilor necunoscuti care o privesc intrebatori sau indiferenti. Cu mana in care tine telefonul ce suna de zece minute incontinuu incearca sa-si traga bluza inflorata peste cureaua subtire, gandindu-se ca in scurt timp o sa se descarce bateria si nu va mai fi nevoita sa raspunda. Ce-i pasa ca intarzie la intalnire? In fond, nici nu e importanta, poate astepta. In parc, patronii teraselor si-au intins mesele si scaunele pe trotuar, imbiind oamenii cu muzica data mult prea tare, mirosurile placute de vanilie si aromele dulci ale cocktailurilor. Trece pe langa ele, sperand ca nu-si va auzi numele strigat de unul din acei oameni zgomotosi pe care i-a intalnit de atatea ori in ultimele luni. Merge cu pasul larg, in sandalele maronii cu capsa, indreptandu-se, fara tinta, spre iesirea din parc strajuita de teii in floare. In aer plutesc firicele de praf trezite la viata de stopii plapanzi ai ultimei ploi. "Nico!" aude in...