Colţ de literatură

De ce mă-ntreabă oamenii miraţi "Fumezi?!" atunci când mă surprind aprinzându-mi o ţigară? Răspunsul vine de fiecare dată imparţial: "Nu!"...E ca atunci când te tunzi şi toată lumea te întreabă: "Te-ai Tuns?!", deşi e clar că da... Cei din jur încă mă văd ca fiind fetiţa tăcută şi cuminte de odinioară, sau pur şi simplu nu concep faptul c-aş putea încălca o regulă morală chiar şi numai cu gândul; eu însă mă schimb în fiecare zi, deşi lungile mele tăceri nu le permit celorlalti să-şi dea seama de asta. Cu atât mai bine, ar spune cineva. În altă ordine de idei, mă-ntreb mereu oare de ce în general persoanele neatrăgătoare sunt fotogenice? Adică, sunt sigură că i s-a întâmplat oricui măcar o dată în viaţă să se-ntâlnească cu un bărbat/o femeie care în poze arăta splendid, iar în realitate-ţi venea s-o iei la fugă! La fel cum de obicei oamenii frumoşi sunt cu oameni...mai puţin frumoşi ( sunt foarte multe exemple de femei care umblă cu bărbaţi nepotriviţ...

Tu mă iubești? Era îmbrăcată într-o rochie argintie de seară. Părul în dezordine i se răsfira peste umerii drepți...Era imposibil să n-o iubești. -Nu. -Spune-mi, ce am făcut? -Nimic... Și-a plecat privirea pentru câteva clipe, apoi m-a privit din nou cu ochii ei verzi, arzători. -Și pentru nimic renunți la mine...La noi? -Da. -Ești rău! -Aș fi rău dacă aș rămîne. -Tu mă urăști, mă disprețuiești...Nu mai vrei să mă vezi în viața ta, știu... A izbucnit în plâns schimonosindu-și chipul drăgălaș ca un copil răsfățat, iar mie îmi plăcea atât de mult să o văd cum suferă...Cum ține pumnii strînși în semn de neputință, cum mă privește pe sub genele-i lungi cu verdele ochilor ei încântători.. -Nu te urăsc, nu te disprețuiesc... Și cum în sfârșit se lasă ușoară pe scaun cu un oftat prelung și-mi spune cu voce înceată: -Ce să fac să mă iubești? Atunci e momentul când o pot lua în brațe fără să mă respingă și când o pot săruta fără să mă îndepărteze, robită fiind de chinurile sufletești la...

Trezitul la prima oră a dimineții e o dulce povară atunci când știu că urmează să parcurg în mare viteză drumul București-Constanța, pe Autostrada Soarelui, cu boxele date la maxim din care răsună vocea lui Tudor Chirilă: Vara asta am să mă-ndrăgostesc... În fiecare vară fredonez aceiași veche melodie și de fiecare dată sunt tot mai îndrăgostită...de mare! An după an revin la ea și o regăsesc mereu la fel de frumoasă, albastră și infinită, la fel de neschimbată și tulburătoare, pe cînd eu sunt de fiecare dată alta... La malul ei am lăsat-o acum zece ani pe fetița brunetă cu ochii mari și negri să-și construiască castelul ei efemer din nisip și tot acolo am uitat-o pe adolescenta care fredona fericită melodii de dragoste și închina versuri fiului lui Cypris. Astăzi, cu alți pași mă-ndrept spre ea și cu altă privire îi îmbrățișez valurile, fiind întâmpinată de murmurul ei neîntreupt și drag. Bărcuța făcută din hârtie colorată ce plutește pe apă nu mă mai bucură atât de mult, și nici sing...